Mărturisesc faptul că ne-au impresionat câteva filme pe care le-am văzut la revenirea noastră în ţară, după cei opt ani petrecuţi la Praga unde eram Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor”; vizionările la unele cinematografe din Bucureşti s-au efectuat doar în “formaţie triadică” (soţia mea, eu şi fiul nostru cel mare, fratele său fiind încă prea mic pentru a înţelege un film, oricât de accesibil şi de agreabil ar fi fost acesta). În mod concret, mă refer la Saltimbancii/1981 şi Un saltimbanc la Polul Nord/1984, ambele filme în regia Elisabetei Bostan. Acestora le-a urmat serialul produs şi transmis de “Televiziunea Română”, Fram în cursul anului 1983, în faţa televizorului aflându-ne în “formaţie completă” întrucât crescuse între timp cel de-al doilea fiu.
În pregătirea acestui articol, am consultat diverse surse, inclusiv cele referitoare la filmele menţionate. Am reţinut cu firesc interes câteva fapte: *aceste producţii cinematografice fuseseră un răsunător succes pentru actriţa Carmen Galin care interpretase personajul acrobatei Fanny Ghika în ecranizările succesive după cartea Fram, ursul polar a scriitorului Cezar Petrescu; *filmele concepute de regizoarea Elisabeta Bostan ca “semi-muzicale” atât pentru marile ecrane, cât şi pentru televiziune erau realizate în coproducţie româno-sovietică; *actriţa la care mă refer în articolul de faţă uluise pe numeroşii spectatori sau telespectatori de diferite vârste prin neobişnuitele sale calităţi de cântăreaţă şi de dansatoare; *de asemenea, dânsa dovedise abilităţi în privinţa călăriei şi a executării unor acrobaţii la trapez, nefolosind decât rareori dublura de cascadorie.
Renumitul cinefil D.I. Suchianu, în articolul Saltimbancii, publicat în revista România literară/3 ianuarie 1982, scrisese următoarele: “Filmul ne oferă capodopere de artă actoricească: Marcelonni, interpretat de Octavian Cotescu şi cei doi copii ai săi, graţioasa, iscusita călăreaţă şi trapezistă de mari înălţimi, Fanny (Carmen Galin), precum şi fratele ei Geo (interpretat de Adrian Vâlcu, un licean neprofesionist în ale actoriei). Prin cei trei (Octavian Cotescu, Carmen Galin, Adrian Vâlcu – n.n.) regizoarea Elisabeta Bostan recompune acel <caraghioslâc> de înaltă şi subţire calitate a spectacolului de circ. Carmen Galin a întrecut în virtuozitate pe toate <funny girls> ale cinematografului. Ea ştie să fie caraghioasă, pocită, strâmbă, pentru a deveni, subit, pur şi simplu splendidă; căci are frumuseţe de înger şi graţie în tot ceea ce face, care aminteşte aspra obligaţie hollywood-iană a perfecţiunii. Ştiţi oare că ea călăreşte precum o desăvârşită baletistă equestră? Ştiţi oare că unele din zborurile de mare înălţime, de la trapez la trapez sunt făcute, cascadoriceşte, de ea personal? Ştiţi oare că filmul conţine câteva scene de <artă mută> când Carmen Galin şi excelentul ei partener Alexandru Repan vorbesc îndelung lucruri evidente, pline de tâlc, vorbesc fără sunet?”. Filmografia lui Carmen Galin între anii 1966 şi 1994 este nu doar una diversificată în privinţa genurilor artistice, dar şi foarte impresionantă ca volum. Redau o listă selectivă a producţiilor cinematografice în care aceasta şi-a pus în valoare talentul: Dimineţile unui băiat cuminte; Maiorul şi moartea; Vin cicliştii; Drum în penumbră; Proprietarii; Ilustrate cu flori de câmp; Mere roşii; Tănase Scatiu; Iarna bobocilor; Ora zero; Petrolul, aurul şi ardelenii; Bietul Ioanide; Labirintul; Pruncul, petrolul şi ardelenii; Întunericul alb; Faleze de nisip; De dragul tău, Anca!; Sezonul pescăruşilor; Secretul lui Nemesis; Zâmbet în soare; Secretul armei secrete; Campioana; Vinovatul; Telefonul.
Părăsesc acum lumea filmului pentru a mă referi în continuare la o altă lume la fel de miraculoasă, cea a teatrului pe care renumita artistă a onorat-o cu prisosinţă. Carmen Galin primea primul rol consistent la “Teatrul Mic” în anul 1966, în spectacolul Simple coincidenţe de Paul Everac. Ulterior, în anii petrecuţi la “Teatrul Tineretului” din Piatra Neamţ, dânsa a interpretat o serie de roluri principale sau secundare printre care: Helea în Melodie varşoviană de Leonid Zorin; rol dublu/Vrăjitoarea cea bună şiVrăjitoarea cea rea în Vrăjitorul din Oz de Eduard Covali şi Paul Findrihan; Maria în Woyzeck de George Büchner; Sen De şi Sen Ţi/rol dublu în Omul cel bun din Siciuan de Bertolt Brecht. În primăvara anului 1970, la invitaţia regizorului Vlad Mugur, Carmen Galin pleca la “Teatrul Naţional”din Cluj unde a interpretat rolul Puck în piesa Un vis în noaptea miezului de vară de William Shakespeare; în toamna aceluiaşi an, dânsa se transfera la teatrul clujean, având o serie de succese artistice remarcabile cu următoarele roluri: Domnişoara Hester în O femeie fără importanţă de Oscar Wilde; Margareta în Gaiţele de Alexandru Kiriţescu; Elena Andreevna în Unchiul Vania de Anton Cehov; rol dublu/Ingeborg şi Irina în Pasărea Shakespeare de Dumitru Radu Popescu; Yvette Poitier în Mutter Courage de Bertolt Brecht ş.a. Teatrografia lui Carmen Galin a fost una cu care orice actor s-ar mândri. La piesele despre care am scris anterior adaug următoarele: Tristan şi Isolda de Jean de Beer; Ultima oră şi Steaua fără nume de Mihail Sebastian; Răzvan şi Vidra de Bogdan Petriceicu Haşdeu; Micul infern de Mircea Ştefănescu; Ziariştii de Alexandru Mirodan; Tango la Nisa de Mircea Radu Iacoban; Asta-i ciudat de Miron Radu Paraschivescu; Fetele Didinei de Victor Eftimiu; Avram Iancu de Alexandru Voitin; Fântâna Blandusiei de Vasile Alecsandri; Capul de răţoi de George Ciprian; Nu suntem îngeri de Paul Ioachim; Raţa sălbatică de Henrik Ibsen; Oamenii cavernelor de William Saroyan; Nebuna din Chaillot de Jean Giradoux; O şansă pentru fiecare de Radu F. Alexandru; Diavolul şi Bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre; Richard al III-lea de William Shakespeare; Amurgul burghez şi Evul Mediu întâmplător de Romulus Guga; Cameristele de Jean Genet etc. Biografia scenică a lui Carmen Galin a conţinut, însă, surprinzătoare “schimbări de decor”. În anul 1990 – spre marea surprindere a publicului şi a multor colegi de breaslă – dânsa a părăsit pe nepregătite “Teatrul Mic” unde lucrase o perioadă însemnată cu rezultate notabile şi s-a mutat la “Teatrul Naţional” din Bucureşti, “spre a se reîntâlni creativ” (cum comentau eufemistic unii cronicari) cu fostul său coleg de facultate Andrei Şerban, întors din străinătate ca director al acelei instituţii. Acolo dânsa a interpretat personajele Electra în O trilogie antică de Sofocle şiEuripide, Maria în Noaptea regilor de William Shakespeare şi Charlota Ivanovna în Livada de vişini de Anton Cehov.
În anul 1995 Carmen Galin îşi dădea demisia de la “Teatrul Naţional” în urma unor neînţelegeri de principiu cu directorul de atunci Fănuş Neagu şi, mai mult decât atât, se retrăgea din viaţa artistică la doar 49 de ani (actriţa se născuse la 14 martie 1946, la Iaşi) – ceea ce a însemnat o “lovitură de teatru” la propriu şi la figurat. Nu va mai reveni nici pe scenă şi nici pe marile sau micile ecrane, dedicându-se cu mare discreţie, deseori la umbra anonimatului, unor activităţi voluntare de binefacere şi unor programe umanitare, ca şi vieţii personale. Dânsa va reveni doar temporar – mai bine zis, meteoric – abia în anul 2016, cu prilejul primirii unui bine-meritat Premiu de Excelenţă la cea de-a XV-a ediţie a “Festivalului Internaţional de Film – Transilvania”. Marea noastră artistă de teatru şi film Carmen Galin părăsea viaţa pământeană în ziua de 13 martie 2020, la Bucureşti. Numeroşi români de toate vârstele au plâns atunci, dar sunt sigur că cele mai multe lacrimi de durere s-au scurs din ochii unui simpatic urs polar pe nume Fram…
